1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Pentru Putin teroarea, crimele sunt cele mai eficiente arme

18 aprilie 2022

Putin este un fost agent al URSS, antrenat să ucidă și care își atinge scopurile prin eliminarea fizică a adversarilor, indiferent dacă sunt reali sau imaginari, dacă sunt copii sau soldați și indiferent de numărul lor.

https://p.dw.com/p/4A3j3
Demonstraţii anti-război la Berlin (16.04.2022)
Demonstraţii anti-război la Berlin (16.04.2022)Imagine: Paul Zinken/dpa/picture alliance

Au trecut peste 50 de zile de când liderul de la Kremlin a anunțat că forțele armate ruse vor începe o “operațiune specială” în Ucraina.

S-a vorbit mult despre ce l-a determinat pe Putin să declanșeze invazia, dar mai puțin despre ce gândește acum, după aproape două luni de la începutul ei, când a pierdut peste 15.000 de militari, nava amiral a flotei din Marea Neagră, opt generali, sute de tancuri și echipamente militare, iar Rusia e izolată pe plan internațional.

“Milioane de ruși cred că Vladimir Putin este un patriot, un fiu al Rusiei, care a ajuns la vârf datorită talentului și eforturilor sale, iar odată cu el, țara a progresat”, scrie Robert Service, în cartea sa “Iarnă la Kremlin”, tradusă și în România, editura Polirom.

“A ajuns președinte la începutul mileniului și a câștigat al patrulea mandat în 2018. Partidul său, Rusia Unită, are majoritatea în ambele camere ale parlamentului (Consiliul Federației și Duma de Stat). Putin controlează guvernul, serviciile de securitate și armata”, mai scrie Robert Service, profesor britanic de istorie a Rusiei.

Acest control absolut al puterii l-a dus pe fostul agent KGB, care a asistat la prăbușirea Uniunii Sovietice, în 1991, în punctul în care încearcă să refacă influența Moscovei în lume, la nivelul atins după cel de-Al Doilea Război Mondial, să controleze estul Europei și să vulnerabilizeze NATO.

Un autocrat dezorientat

După mai mult de două decenii petrecute la conducerea Rusiei, a ajuns în punctul în care a realizat că nu mai poate controla destinul Ucrainei decât printr-o intervenție militară.

Democrația și apropierea Kievului de Occident au fost două realități inacceptabile pentru liderul de la Kremlin.

Acum, la 50 de zile de la declanșarea invaziei, Vladimir Putin e un autocrat, mai degrabă dezorientat.

Nu și-a imaginat niciodată că marea lui armată poate suferi atâtea pierderi, mai ales după campaniile de succes din Georgia, 2008, Peninsula Crimeea, 2014, sau Siria, 2015.  

Putin a considerat că forțele ucrainene nu vor opune rezistență, iar capacitatea lor de luptă e redusă.

Puteţi citi articolul integral AICI.